Faraonul Ackenaton este cunoscut in istorie drept faraonul eretic. A fost al x-lea faraon al dinastie a XVIII-a. Oamenii dce stiinta spun ca AckenAton a suferit de sindromul Marfan, un defect genetic care afectează ţesutul conjunctiv al corpului. Simptomele includ un trunchi scurt, cap, gât, picioare lungi, tonus muscular redus. Cei care au această boală, sunt de obicei scunzi, şi din cauza pericolului de rupere a arterei aorte, pot muri la orice vârstă. Dacă Ackenaton a avut această boală, atunci fiicele lui au 50% şanse să aibă această boală; de aceea fiicele lui sunt reprezentate cu simptome similare.
Ackenaton a fost fiul lui Amenhotep al III-lea şi a reginei Tiy (de origine modestă, cu sânge nubian). Cea mai mare statuie a muzeului din Cairo îl prezintă pe Amenhotep al III-lea împreună cu familia. Cu regina Tiy, Amenhotep al III-la a avut patru fete şi doi băieţi. Tutmosis va deveni, mai târziu, preot de Memphis. Celălalt băiat, Amenhotep al IV-lea, pare să fie ignorat de restul familiei şi nu este prezent la evenimentele publice. Se pare că nu a beneficiat de onorurile cuvenite unui prinţ. E ca şi cum zeul Amon l-ar fi ignorat. A fost respins din raţiuni necunoscute. Nu a fost arătat şi prezentat alături de familie pe monumente.
La urcarea pe tron în 1352 î.Hr., Amenhotep era un rege tânăr, dar a fost dorinţa reginei Tiy ca el să urce pe tron. Unele surse sunt de părere că tatăl şi fiul au împărţit tronul o anumită vreme. Unele surse sunt de părere că viitorul faraon urcat pe tron la 16 ani. Alte surse sunt de părere că a urcat pe tron la 12 ani. mai plauzibila este ipoteza conform careia faraonul a urcat pe tron in jurul varstei de 18 ani , in coregenţă cu attal său.Această coregentă ar fi durat aproximativ 10 ani, batrânul rege ramânând la Theba si trăind retras in palatul său de la Malgatta. A fost rege timp de 16 ani, într-o perioadă dificilă din istoria Egiptului. Unii autori sunt de părere că Amenhotep al IV-lea (viitorul Ackenaton) este responsabil pentru declinul care a urmat, dar anumite stări de fapt ne sugerează că declinul a început în timpul lui Amenhotep al III-lea.
Ackenaton este renumit pentru reformele religioase prin care politeismul egiptean a fost inlocuit cu monoteismul centrat pe Aton, zeul discului solar.Probabil că aceasta a fost si o manevră politică a faraonului menită să slăbească puterea politică a preoţilor.De acum incolo faraonul va fi mediatorul între popor şi Aton. Acest lucru a diminuat influenţa diferitelor temple.
Ackenaton a construit un templu lui Aton in afara zidului estic al templului din Karnak, dar cele doua religii au coexistat. Regele si-a trimis oamenii sa distruga statuile lui Amon, si sa desacralizeze locurile de cult. Acest lucru a fost atat de contrar traditiei încât foarte multa lume s-a opus.
Regina Nefertiti este numită in istorie drept cea mai frumoasă femeie din lume. Bustul din Berlin văzut din două unghiuri diferite este cea mai faimoasa reprezentare a reginei.A fost găasit in atelierului sculptorului Tutmosis, bustul presupunându-se a fi un model pentru sculptor. Tehnica consta in sculptură si apoi în pictarea bogată a pietrei. tonurile de culoare ale feţei dau viaţă bustului. Buzele sunt scoase în evidenţă de un roşu puernic. Din ochiul stâg lipseşte cristalul, dar cele două sprâncene sunt foarte bine conturate în negru. Gâtul ei graţios, balansează capul, culorile vibrante ale colierului si ale coroanei contrastează cu culoarea galben-maronie a pielii. În timp ce totul este sculptat la perfecţie, una din carenţele acestui bust este ruptura urechii stângi. Deoarece această sculptură nu s-a pierdut, acest lucru contribuie în mare măsură la faima reginei Nefertiti de a fi cea mai frumoasă femeie din lume.
Originea reginei este confuză. S-a presupus că Nefertiti ar fi numele egiptean adoptat de prinţesa mitaniană Tadughepa, trimisă în Egipt la cererea i Amenhotem al III-leapentru a se căsători cu acesta, însă a ajuns în haremul lui lui AckenAton după moartea, survenită foarte rapid, a lui Amenhotep al III-lea. Dupa alţi egiptologi, Nefertiti ar fi o fiică a lui Amenhotem al III-lea, deci sora lui Akenaton, ceea ce pare a fi îndoielic. Unii sugerează că Nefertiti a fost verişoara lui Ackenaton. Doica lui Nefertiti a fost soţia vizilui Ay. Ay se autodenumeste '' tatăl zeului'' sugerând că ar putea fi socrul lui Ackenaton. Totuşi Ay niciodata nu spunea despre el însuşi că ar fi tatăl lui Nefertiti, dar exista surse care spun că sora lui Nefertiti, Mutnajme, este reprezentată pe mormântul lui lui Ay.
Această stelă datată din perioada timpurie a Amarnei, prezintă cuplul regal aducând slavă lui Aton. Există multe basoreliefuri care prezintă momente de intimitate din viţa de familie. În timp ce Ackenaton se pleacă şi-i dă un sărut lui Meretaten, Mekeaten(Maketaton) se joacă în poala reginei Nefertiti. În acelaşi timp, Ankhsenpaaton, cea mai mica, stă pe umărul reginei şi se joacă cu cercelul din urechea lui Nefertiti. Unii egiptologi sunt părere că aceasta stelă vorbeşte despre concepţia religioasă a lui Ackenaton în ceea ce priveşte creaţia, în care faraonul şi regina sunt priviţi preche primordială. În partea de sus a stelei este reprezentată divinitatea solară Aton, reprezentată cu un cerc cu raze care dau viaţă. toate figurile sunt incadrate de o structură fictivă, care sugerează forma unui pătrat.
Nici o altă regină, în întreaga instorie a Egiptului, nu a mai fost într-o asemenea masură asociată soţului său la tron. În toate reprezentările de la Amarna, Nefertiti apare alături de Ackenton şi de fiicele sale, al căror număr creştea odată cu trecerea anilor şi pe stele şi în picturi, constituind pentru noi un criteriu cronologic. Astfel, putem vedea cuplul regal în intimitate, mâncînd în familie, îmbrăţişându-se în timpul unei plimbări cu carul, în compania reginei Tiy, dar şi în cursul ceremoniilor oficiale , primindu-şi supuşii şi ambasadorii străini, oficiind intimpul cultului, împărţind aur înalţilor dregători. Dintre fiicele cuplului regal, cea mai mare, Meritaten(1349î.Hr) s-a căsătorit cu Smenkhare; a doua ,Meketate, a murit prematur (mormântul ei a fost descoperit în necropola de la Amarna); atreia, Ankhsenpaaton(1346 î.Hr.) care mai târziu se va numi Ankhsenamon, s-a căsătorit cu Tutankhamon. Celelalte trei fiice nu sunt pentru noi decât simple nume: Neferneferuaton, Neferneferure şi Setepenre.
Acest basorelief pe placă de lut găsit la mormântul regal din Amarna, îi prezintă pe Ackenaton, Nefertiti şi două fete făcând ofrande zeului Aton. Ackenaton şi Nefertiti aduc flori care voi fi puse în faţa mesei dedesuptul razelor dătătoare de viaţă ale lui Aton. Figurile sunt sculptate intr-un stil grotesc, aceasta fiind o caracteristică a primei jumătăţi a perioadei Amarna. pentru a sublinia puterea faraonului, tradiţia iconografică egipteană, micşorează dimensiunile figurilor feminine.
Soţiile secundare ale lui Ackenaton: Merytaten, Kiya.
Viziunea lui Ackenaton
Într-o zi Ackenaton a avut o viziune, în care a văzut un disc solar între doi munţi. Atunci a simţit că acel dumnezeu îl conduce să facă schimbări.i s-a arătat ca fiind Aton, zeul discului solar şi al luminii. Regele s-a simţit mânat să construiasca un oraş între doi munţi .în al VI-lea an al domniei a expulzat din Theba pe toţi zeii . Acum începea era lui Aton ca dumnezeu singur. Ackenaton i-a declarat morţi pe toţi ceilalţi zei, dând peste cap mai bine de două mii ani de viaţă religioasă.
Ca să facă o ruptură totală, regele şi regina au părăsit Theba (ţinut inchinat lui Amon) şi au construit un nou oraş, o nouă capitală în Egiptul de Mijloc, la El-Amarna de astăzi. A fost un loc pustiu, virgin, pustiu, nededicat până atunci vreunei divinităţi. Oraşul se va numi Ackenaton (orizontul lui Aton). Oraşul a fost completat de o necropolă şi de un mormânt regal. În forma finală, Acketaton a oferit o poziţie teatrală pentru celebrarea regală a lui Ackenaton. Oraşul se întindea pe kilometri întregi, existând palate elegante, statui ale faraonului, un drum regal ce trecea prin mijlocul oraşului. Se pare că a fost cea mai largă stradă din antichitate, concepută special pentru procesiunile în care Ackenaton era cel care le conducea. Desupra drumului era un pod ce lega palatul regal de templu. Ackenaton şi Nefertiti apăreau în faţa poporului în balconul numit "Fereastra apariţiilor". Oraşul a ajuns să aibă mai mult de 10000 de oameni - birocraţi, artizani, navigatori, preoţi, negustori şi familiile lor.
Rolul proeminent al reginei Nefertiti reflectă influenţa ei în viaţa publică. În primii ani de conducere Nefertiti şi-a schimbat numele în Neferneferuaten -Nefertiti care însemna '' Aton este strălucirea strălucirii pentru că frumoasa a venit''. O altă interpretare a numelui Neferneferuaten-Nefertiti : ''Perfectă din perfecţiunea lui Aton''. Urmând exemplul soţiei, Amenhotep al Iv-lea ăşi schimbă numele în Ackenaton (spendoarea lui Aton).
Arta
Ackenaton a schimbat mii de ani de artă în Egipt. Imaginile lui Amon și a altor zeităţi au fost schimbate cu imagini ale lui Aton. Când Ackenaton a construit monumente cu imagini ale faraonului, a renunţat la reprezentările tradiţionale de faraon puternic. Imaginea unor faraoni cu corpuri idealizate au devenit o realitate a trecutului. Ackenaton e reprezentat slab conturat. A devenit un lucru la modă ca familia regală să fie reprezentată cu mâini, capete, degete prelungite; aceasta a fost o libertate acordată artiştilor. Templele au fost umplute cu scene ale lui Aton, discul solar care-şi trimite razele dătătoare de viaţă. Ackenaton a fost primul faraon care a avut reprezentări în imagini şi picturi într-o formă reală, neidealizată.
Religia
Preoţii au fost îngrijoraţi cu privire la Amon şi pentru faptul că faraonul eretic l-a declarat pe Amon mort şi a părăsit capitala reilgioasă a Egiptului. Toţi cei care au trăit pe baza vechii religii - sculptorii, creatorii de scarabei au devenit şomeri. Lumea a fost îngtrijorată de viaţa de apoi şi de ceea ce se va întâmpla dacă nu-şi adoră zeii tradiţionali. Poporul lăuda mai degrabă zeităţile pe care le putea vedea, săpate în piatră, cu corpuri frumoase, uneori cu capete de animale. Zeul Aton era pentru mulţi prea abstract. Aton era principiul de bază al Universului, lumina. Mulţi s-au întrebat de ce zeul îşi trimimtea razele doar spre familia regală şi nu înspre toată lumea. Aşa cum se ştie, faraonul era fiul lui Amon. Ackenaton a devenit fiul lui Aton. Este posibil ca Aton să-şi fi trimis razele numai înspre familia regală, pentru că faraonul a fost cel dintâi profet al zeului.
Se pare că nu toţi au îmbrăţişat această religie, oamenii fiind mult prea obişnuiţi cu vechile lor zeităţi. Săpăturile arheologice din El-Amarna demonstrează că şi aici vechile religii au prins rădăcini în poporul simplu. Astfel noul cult pare să nu fi avut alte conscinţe decât slăbirea autorităţii preoţimii lui Amon care ajunsese foarte puternică.
Sfârşitul
Ackenaton a trăit în oraşul lui mult visat aproximativ 10 ani, în timp ce condiţiile de viaţă deveneau tot mai grele. Absorbit cu totul de impunerea noului cult şi compunerea de imnuri care să-l slăvească pe zeul său mult iubit,Ackenaton a neglijat treburile imperiului, care s-a dezmembrat în scurt timp. A rămas izolat faşă de adevăratele probleme ale poporului. A neglijat politica externă permiţând recuperea unor teritorii capturate de Egipt. Revoltele, favorizate de preoţii lui Amon, au izbucnit chiar in Egipt şi se păstreză imagini reprezentând gărzi nubiene aducând în faţa regelui egipteni şi străini vinovaţi de răzvrătire.
În exterior, hitiţii smulg statul Mitanni din alianţa egipteană şi aţaţă tulburările dinsiria şi Fenicia. Ribaddi, regele Biblosului, cere în zadar ajutor faraonului. În final duşmanul său, regele Damascului, Aziru, pune stăpânire pe Byblos.
Nefertiti ne este prezentată în a doua tinereţe. Poartă o haină subţire de in, lungă, care permite vederea contururilor corpului. s-a speculat că această statuetă a fost un model pentru o statuie în mărime naturală, care însă n-a fost executată din motive necunoscute. Nefertiti e dincolo de prima tinereţe, dar nu arată ca fiind bătrână. Acest lucru îl putem admite, dar unele detalii indică faptul că nu mai era aceeaşi regina vivace.
În 1335 î.Hr. Nefertiti a dispărut. Mama lui Ackenaton, regina Tiy a murit si ea, ca şi regina secundară, Kiya.Diapariţia reginei Nefertiti a coincis ci apriţia unui bărbat, Smenkhare, acestuia dându-i-se acelaşi titlu ca şi reginei Nefertiti. Este un subiect de largi controverse. Unii sugerează că Smenkhare a fost copilul lui Ackenaton şi al reginei Kiya. Alţii sunt de părere că Smenkhare a fost nepotul lui Ackenaton, fiul unei surori a faraonului.
O părere foarte controversată este aceea că Smenkhare şi Nefertiti sunt una şi aceeaşi persoană. Nefertiti a avut mai multă putere decît oricare altă regină a Egiptului antic şi este deseori reprezentată purtând coroane care în mod normal doar faronii le purtau. O putem vedea pe Nefertiti într-o barcă regală, poartă în jurul şoldurilor o fâşie de pânză şi are pe cap coroana caracteristică, ameninţând cu măciuca pe un duşman din nord al Egiptului, pe care îl ţine de păr. Nici o altă regină, nici măcar Hatshepsut, nu a fost reprezentată în această ipoteză războinică, caracteristică faraonului.
Nu este atat de insolită teoria care afirmă faptul ca Nefertiti s-a deghizat în bărbat şi a împărţit tronul cu Ackenaton.
Dispariţia reginei Nefertiti coincide cu apariţia unui bărbat, Smenkhare, acestuia dându-i-se acelaşi titlu pe care l-a avut regina disparută. A fost încoronat coregent la vârsta de 10 ani şi a fost căsătorit cu Meritaten.
Din păcate nu vom şti niciodată adevarul în ceea ce-i priveşte pe Smenkhare şi Nefertiti.
Tuthankhaten a venit la tron la vârsta de 8 ani şi este cunoscut în istorie sub numele de faraonul copil. A devenit faimos în 1920 când H. Carter i-a descoperit mormantul. Tuthankhamon i-a succedat lui Ackenaton si Smenkhare şi a fost căsătorit cu Ankhsenpaaten. Cuplul regal s-a mutat la Theba, restabilind vechea religie. A domnit până la 18 ani când a murit.
Ackenaton a murit în 1332 î.Hr. în condiţii necunoscute. Memoria lui şi tot ce acreat a dispărut din istorie. Cu puţin timp după moartea lui Ackenaton urmaşii săi neînţegând religia fostului faraon, au abandonat Ackenatonul şi s-au reîntors la Theba. Preoţii au marcat numele lui Ackenaton ca fiind eretic. El a fost şters de pe monumentele egiptene.Foarte multă artă specifică acelei perioade a fost distrusă.Orice lucru care amintea de fostul faron a dispărut, inclusiv construcţiile .
Acum trei mii ani faraonul Ackenaton a propagat monoteismul zguduind valea Nilului. Cu mai puţin de 100 ani, Moise a propagat poporului evreu monoteismul.
Oraşul Acketaton a rămas pierdut în nisipul deşertului până la sfârşitul sec. al XIX-lea când a fost descoperit de Sir Flinders Petrie, fondatorul egiptologiei moderne Au descoperit un oraş vast, pierdut în deşert, cu temple, palate şi străzi largi.
Chiar dacă urmaşii lui Ackenaton au încercat sa-i şteargă numele din istorie, acest lucru nu sa- realizat. Ackenaton a rămas unul dintre cei mai importanţi reformatori. Reforma înfăptuită de Ackenaton se datorează în aceeaşi măsură unui alt faraon la fel de important, Neferneferuaten-Nefertiti. De ce am spus "unui alt faraon"? Pentru că Nefertiti a fost faraon în adevăratul sens al cuvântului, nici o altă regină a Egiptului nefiind reprezentată ca şi ea.
Ackenaton va ramane în istorie nu numai pentru monoteismul predicat, ci şi pentru curajul de a schimba 2000 ani de religie egipteană si pentru curajul de a înfrunta puternica preoţime thebană.